„Precizăm faptul că toți cei 115 pasageri ai cursei 9U745 IST KIV din 18 Septembrie 2020,  au fost cazați ieri într-un hotel din preajma aeroportului și astăzi dimineață, au ajuns deja la Chișinău ”, informează Air Moldova.

Amintim că drept motiv pentru această acțiune a servit o datorie istorică, acumulată în perioada în care Air Moldova era companie de stat. Odată cu aplicarea măsurilor restrictive de operare a zborurilor, urmate și de deficitul de mijloace bănești cauzate de pandemia Covid-19, au fost suspendate plățile pentru datoria acumulată față de compania ce presta servicii de alimentare cu combustibil. Astfel, la 18 septembrie, după operarea cursei 9U745 KIV IST, nava A320 ERAXP a fost reținută la sol, fară a primi permisiunea de decolare spre Chișinău, preciza aseară Air Moldova.

Compania califică situația creată ieri drept o „acțiune fără precedent în istoria activității Air Moldova”.