Potrivit lui Igor Dodon, întâlnirea a avut loc în cadrul „campaniei naționale „Iubesc Moldova” cu interpreții care au susținut inițiativa sa lansată cu prilejul a 29 de ani de Independență a Republicii Moldova, formată din produse televizate, „menite să promoveze valorile culturale, dragostea față de neam și de țară”.

Așa arată fericirea la gradul superlativ: în compania „vojdiului” pe timp de pandemie!” a comentat deputata Maria Ciobanu apariția lui Dodon în compania artiștilor autohtoni, după o săptămână de foc, în care RM a înregistrat peste 3000 de persoane infectate cu Covid-19.

Restricțiile sunt pentru alții,din păcate, nu pentru ei” a conchis deputata.

O reacție tranșantă a avut și fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco:

O modă nouă pe la noi. Să iubești Moldova. Moldova lui Dodon. Tot acești „iubitori de Moldovă” au iubit exact așa Moldova lui Voronin, care era o Moldovă tare moldovenească. Apoi tot ei au iubit Moldova lui Plahotniuc care ajunsese o Moldovă faimos-miliardară.

Moldova cea adevarata e toată un ghem de durere. Și suferință. Dar plină de iubire”, a notat Ala Nemerenco.

Citiți-l pe Sadoveanu, “iubitorilor de țară”. El spunea așa: …Țara nu se servește cu declarații de dragoste, ci cu muncă cinstită și, la nevoie, cu jertfă… Munca cinstită, viața curată, iubirea de semen, împlinirea datoriilor pe care le avem – adica faptele -, acestea înseamnă patriotism, și nu vorbele voastre deșarte”, a conchis ex-ministra..

„Chiar atât de paralele să fie realitățile în care trăim?...” s-a întrebat retoric jurnalista Sorina Ștefârță care a observat că apariția șefului statului în toiul pandemiei în compania artiștilor ignorând restricțiile legate de pandemie, coincide cu moartea provocată de Covid-19 a polițistei Natalia Chirilov, mamă a trei copii.

„Mă uit la pozele lor și în fața ochilor îmi apare polițista de 38 de ani de la Criuleni, care mai ieri era poveste de succes, iar astăzi este cifră de deces... cu trei copii rămași fără mamă. Char atât de paralele să fie realitățile?”, a scris pe pagina sa de facebook Sorina Ștefârță.

Pozele au iscat o reacție și din partea ex-premierului Ion Sturza: „Vorba unui fruntaș socialist de la Chișinău: „Artiștii trebuie să fie flămânzi!”. Flămânzi și umiliți. Atunci ei sunt, sărmanii, gata să joace orice rol, să cânte orice cântec. Un fel de bufoni pe lângă stăpân. Și nu-i bai că o fac pentru plăcerea celui care i-a înfometat. Așa a fost de când e lumea, așa e și la moldoveni...”

Igor Dodon/facebookIgor Dodon/facebook
Igor Dodon/facebookIgor Dodon/facebook

Amintim că președintele, Igor Dodon, nu e la prima abatere în perioada pandemiei. Anterior acesta a descins de nenumărate ori în localități în compania unor bătrâni ori în familii cu mulți copii, fără a avea mască și fără a respecta distanța socială.

Totodată amintim că vineri, 21 august, ministrul irlandez al Agriculturii, Dara Calleary şi-a prezentat demisia după ce au apărut informaţii în presă referitoare la participarea sa la un dineu cu un număr de persoane care a depășit numărul maxim autorizat în contextul restricţiilor legate de pandemie. Premierul irlandez a calificat gestul ministrului ca fiind unul „lipsit de judecată” din moment ce „în întreaga ţară, populaţia face sacrificii personale foarte dificile în viaţa de familie şi în activităţile profesionale pentru a respecta regulile care au legătură cu coronavirusul".

Luni, 24 august, cuplul regal din Olanda și-a cerut scuze pentru faptul că au încălcat regulile de distanțare socială în vacanță după ce au apărut în poză la braț cu administratorul unui restaurant. „În mass-media a apărut o fotografie în care nu păstrăm o distanţă corespunzătoare. În spontaneitatea momentului, nu am dat atenţie acestui aspect. Desigur, ar fi trebuit să facem asta. Pentru că şi în vacanţă, respectarea regulilor împotriva COVID-19 este esenţială pentru a învinge virusul", au scris regele și regina pe Twitter.