„Guvernul, de câteva luni, tot ne promitea că în acea zi bordul FMI va adopta un program nou pentru Moldova și peste 100 de mln. de dolari vor intra pe conturile trezoriale ca suport bugetar. Am aflat din sursele mele, demne de încredere, că FMI nu a introdus examinarea programului cu țara noastră în agenda de azi. Ceea ce înseamnă că nici 50 de mln. de euro din asistența UE nu vine. Atenționez că acești bani au fost rezervați recent în bugetul de stat pentru acoperirea deficitului. Aproape 3 miliarde de lei”, a declarat Alexandru Slusari.

Vicepreședintele Parlamentului a adăugat că Executivul este obligat să iasă cu explicații.

„Tot mai clar se vede că acest cabinet de miniștri, la moment, a lăsat aproape toate lucrurile baltă, gestionează doar direcțiile legate cu electorala lui Dodon și așteaptă 1 noiembrie. Pandemia, creșterea vertiginoasă a infectărilor, seceta, deficitul bugetar nu prezintă nici un interes pentru Guvernul Chicu. Regret enorm că mulți deputați prea târziu au înțeles importanța demiterii acestui executiv, care este gata să sacrifice întreaga țara de dragul unui om obsedat de putere și culioace”, a adăugat Slusari.

Amintim că o echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional, condusă de Ruben Atoyan, a purtat din sediul FMI la Washington discuții la distanță cu autoritățile Republicii Moldova privind un nou program economic susținut de FMI. Negocierile au avut loc în perioada 7 -24 iulie, 2020.

La finele consultărilor, Ruben Atoyan a declarat că misiunea FMI și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți privind programul de reforme economice care va fi susținut printr-un acord pe trei ani, în valoare de 558 de milioane de dolari SUA.