Neamţul, care a impresionat pe banca lui Leipzig, a pus însă două condiţii. Potrivit publicaţiei italiene Corriere dello Sport, tehnicianul de 61 de ani a cerut ca legenda Paolo Maldini să plece.

Probabil că nemulţumirea lui Rangnick are legătură cu faptul că Maldini îl doreşte pe Massimiliano Allegri pe banca "diavolilor", iar CEO-ul "rossonerilor", Ivan Gazidis, îl vrea pe banca tehnică pe Ralf Rangnick.

Rămâne de văzut cum vor reacţiona fanii la această cerinţă, având în vedere că Maldini (51 de ani) se identifică practic cu cea mai frumoasă parte a istoriei milanezilor. Fostul fundaş, care este acum director tehnic, a jucat toată cariera doar la Milan, cu care a câștigat cinci Ligi ale Campionilor, două Cupe Intercontinentale, patru Supercupe ale Europei, șapte titluri în Serie A, o Cupă a Italiei și cinci Supercupe ale Italiei.

A doua cerinţă a lui Rangnick a fost să nu-l mai vadă pe Zlatan Ibrahimovic, despre care s-a scris că Milan îi pregăteşte prelungirea contractului, scadent în vară.

Atacantul suzedez are 38 de ani şi încă nu a revenit la pregătiri. Starul milanezilor se află în ţara natală, Suedia, acolo unde e izolat din cauza coronavirusului şi unde s-a pregătit la Hammarby, echipă la care a devenit acţionar.

Rangnick crede că influenţa lui Ibrahimovic este una negativă în cadrul echipei.

Ralf Rangnick este cunocut drept arhitectul lui RB Leipzig, care a ajuns în Liga Campionilor şi luptă în acest sezon pentru titlul din Bundesliga. În sezonul trecut, a antrenat-o pe RB Leipzig. După ce i-a lăsat locul lui Julian Nagelsmann, Rangnick a fost şeful scouterilor pentru alt cluburi deţinute de concernul austriac, RB Brasil şi New York Red Bulls.

Ralf Rangnick a cucerit în carieră Cupa UEFA Intertoto cu Stuttgart, plus Cupa, Supercupa şi Cupa Ligii Germaniei cu Schalke.