În cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, Igor Dodon a declarat că Igor Șarov ar putea fi demis chiar mâine. Acest lucru vine după ce săptămâna trecută ministrul Educației a condamnat orice manifestare de nerespectarea prevederilor deciziei CNESP, referindu-se la șeful statului care a efectuat o vizită la o instituție de învățământ din satul Sofia raionul Drochia și în satul Pepeni, Sângerei. Igor Dodon nu purta mască și totodată nu respecta distanța socială în raport cu profesorii și copiii.

O să discutăm cu domnul Șarov și o să-l rugăm să se documenteze. Dacă nu poate să se documenteze, atunci se pot lua și alte decizii, inclusiv politice, în acest sens, ca să învețe să se documenteze. Președintele țării a fost cu mască în școală. Și atunci când am vorbit cu elevii, am scos masca, am spus două-trei cuvinte și am pus masca înapoi. Asta este pentru cei care vor să vadă realitatea”, a declarat Igor Dodon.

Igor Dodon a menționat că există un acord semnat de coaliția de guvernare și acesta presupune o anumită colaborare pe interior. „Acum, imaginați-vă că deputații PSRM de mâine să-i ia pe fiecare ministru PDM și săi eticheteze public. La ce duce chestia asta? Eu cred că la nimic bun. Dacă vrei să de poziționeze politic, în anumite interese politice și ai o agendă politică, atunci când ești în parteneriat cu cineva, nu cred că e corect. Când încep a fi lansate săgeți în adresa partenerului nu este corect”, a precizat președintele.

Șeful statului admite că Igor Șarov ar fi acționat fiind controlat „de cei patru din Partidul Democrat, care își doresc să rupă coaliția”. Or, potrivit lui, ei (socialiștii, n.r.) sunt parteneri de nădejde și nu vor să arunce țara în haos”.

Solicitat de către jurnal.md purtătorul de cuvânt al premierului Ion Chicu, Boris Harea a declarat că Guvernul nu comentează declarațiile politicienilor.

Guvernul Republicii Moldova nu comentează declarațiile politicienilor implicați în campanie electorală. Demiterea sau numirea în funcție a miniștrilor în Republica Moldova se face exclusiv în baza legislației corespunzătoare”, a punctat Harea.