„Cu profundă tristețe anunțăm că un militar prin contract al Armatei Naționale, în vârstă de 26 de ani, a decedat astăzi în urma unui accident în timpul executării obligațiunilor de serviciu”, se spune într-un mesaj al Ministerului Aprărării.

Potrivit poliției, nenorocirea s-a întâmplat pe teritoriul unității miliare de pe strada Pietrarilor, din capitală, în timp ce militarul, împreună cu alți colegi efectuau lucrări de reparație la unitățile de transport. La un moment dat, tânprul a fost prins între două automobile.

Militarul a fost transportat de urgență cu ambulanța, însă a decedat la spital.

Poliția militară investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.