În perioada 12 martie - 14 mai, Cristiano Ronaldo a avut, pe Instagram, patru postări sponsorizate, în urma cărora a câștigat, conform Attain, aproximativ 2.100.000 de euro, locul doi în topul încasărilor din acest interval de timp, fiind depășit doar de actorul Kevin Hart, cu peste 3.000.000 de euro, din 14 postări.

Al doilea sportiv în clasamentul încasărilor din rețelele de socializare în ultimele luni este Lionel Messi, cu 1.400.000 de euro din patru postări sponsorizate, în timp ce ultima poziție a podiumului îi aparține lui Neymar, care a obținut 1.300.000 de euro.

Încasările sportivilor din postările sponsorizate de pe Instagram în perioada 12 martie - 14 mai:

1. Cristiano Ronaldo - 2.100.000 de euro (4 postări)

2. Lionel Messi - 1.400.000 de euro (4 postări)

3. Neymar - 1.300.000 de euro (4 postări)

4. Shaquille O'Neal - 640.000 de euro (16 postări)

5. David Beckham - 450.000 de euro (3 postări)

Cristiano Ronaldo deține contul de Instagram cu cei mai mulți urmăritori, cu 222.000.000 de fani, în timp ce al doilea sportiv într-o astfel de ierarhie este rivalul Lionel Messi, cu 153.000.000 urmăritori.