„Arogarea atribuțiilor de control, de evidență și verificare a populației de către Tiraspol în perimetrul liniei administrative este ilegală, la fel ca și posturile mobile și fixe noi, instalate fără acordul Comisiei Unificate de Control”, a reiterat Cristina Lesnic în cadrul întâlnirii cu ambasadorul, subliniind că, în prezent preocuparea de bază a instituției pe care o conduce este securitatea în Zona de Securitate.

Totodată Cristina Lesnic a exprimat mulțumiri pentru asistența medicală oferită Republicii Moldova în legătură cu gestionarea crizei umanitare Covid-19. Oficialul a informat că recomandările speciale ale OMS cu privire la situația sanitară au fost expediate de către autoritățile constituționale în adresa Tiraspolului și a Misiunii OSCE.

Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Biroului de reintegrare oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la rezultatele vizitei Reprezentantului Special al OSCE la Chișinău, au discutat despre dinamica dialogului dintre Chișinău și Tiraspol și efectele autoizolării regiunii transnistrene și impactul extinderii termenului de restricționare a liberei circulații până la 30 septembrie 2020.

Vicepremierul a menționat că se află în contact permanent cu partenerii de dezvoltare și a sensibilizat despre obstrucționarea dialogului Chișinău-Tiraspol.

Amintim că asociația Promo-Lex a dat publicității un raport de monitorizare a situației respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană a RM, în contextual pandemiei de Covid-19.

Potrivit raportului,din luna martie până în prezent, situația drepturilor omului în regiunea transnistreană a înregistrat un regres.

Cea mai mare problemă a fost instalarea celor 37 de posturi militare nelegitime în Zona de Securitate. Aceste probleme au creat altele. Oamenii au fost izolați. Cei din Cocieri, Molovata Nouă au rămas cu o singură cale de acces, bacul de pe Nistru. Deseori acesta era supraaglomerat și acest fapt i-a indignat pe oameni. Ca urmare a restricțiilor, la mai multe categorii de persoane li s-a îngrădit dreptul la libera circulație. Este vorba de medici, fermieri și unii angajați ai instituțiilor de stat cum este poliția.

Problema a fost soluționată cu ajutorul UE care le-a asigurat medicilor originari din stânga Nistrului cazare temporară pe malul dreptul al Nistrului de care beneficiază până în prezent.

Totodată posturile militare ilegale, instituite de autoritățile neconstituționale de la Tiraspol, continuă să împovăreze viața oamenilor din regiune. Autoritățile neconstituționale ignoră solicitările primarilor și ale Biroului de reintegrare de la Chișinău care au cerut în repetate rânduri eliminarea acestora.