Agenția rusă TASS relatează că Spitalul de Urgență din Omsk a confirmat că Aleksei Navalnâi a fost internat acolo și că este în stare gravă.

Pe de altă parte, pe rețelele sociale au apărut imagini cu Aleksei Navalnâi care este transportat cu o targă pe pista aeroportului și urcat într-o ambulanță.

Aleksei Navalnâi, în vârstă de 44 de ani, s-a simțit rău în timpul unui zbor, iar avionul a făcut o aterizare de urgență la Omsk, a scris pe Twitter Kira Iarmiș. Purtătoarea de cuvânt susține că există suspiciunea că Navalnâi a fost otrăvit cu ceva care i-ar fi fost pus în ceai.

Navalnâi se întorcea la Moscova de la Tomsk, iar ceaiul a fost singurul aliment pe care l-a ingerat. Doctorii spun că agentul toxic s-a absorbit mai repede în băutura caldă, scrie Digi24.

În prezent, Navalnâi este la terapie intensivă, inconștient, susține Kira Iarmiș.

BBC notează că aceste afirmații nu au putut fi verificate dintr-o sursă independentă.

Tentativă de otrăvire și în 2019?

Nu este însă prima dată când numele lui Aleksei Navalnâi este legat de o tentativă de otrăvire. În iulie anul trecut, liderul opoziției ruse susținea că s-a încercat otrăvirea lui în timp ce era în închisoare. El a fost internat în spital, unde, oficial, ar fi fost tratat pentru simptome de alergie acută.

Navalnâi a povestit însă pe larg pe blogul lui despre experiența lui ciudată, cu „alergia”, în condițiile în care nu se știa alergic la nimic, iar în închisoare, unde a ajunsese deja pentru a patra oară, a urmat aceeași rutină ca de fiecare dată: și-a adus așternuturi de acasă și a mâncat aceeași mâncare. Opozantul rus a povestit în detaliu ce simptome a avut, cum a început să i se umfle fața, să-i curgă ochii, încât colegul de celulă, dar și asistenta medicală s-au speriat când l-au văzut. A publicat și două poze, prima având pe față un antidot verde, iar cealaltă de la infirmerie, când deja fața începuse să i se dezumfle.

În decembrie anul trecut, Aleksei Navalnâi, a fost reţinut din nou, după o serie de noi percheziţii desfăşurate la sediul organizaţiei sale care luptă împotriva corupţiei.