Potrivit noii legi în magazine, unități comerciale, se va admite doar prezentarea textuală a listei produselor din tutun, a celor conexe și a prețului acestora, fără nici un element promoțional. Lista nu va conține imagini sau evidențierea vreunui produs. Totodată legea interzice afișarea inscripției sau indicatorului care informează ori sugerează publicului larg despre comercializarea produselor din tutun, inclusiv a tutunului încălzit, țigaretelor cu filtru, țigaretelor fără filtru, a produselor conexe, dispozitivelor și a accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora.

Ministerul Sănătății menționează că această măsură este importantă pentru reducerea publicității și promovării produselor din tutun. Este bine documentat faptul, că publicitatea și promovarea tutunului cresc consumul acestora. În plus, strategiile de marketing sunt deosebit de eficiente în vizarea copiilor și adolescenților și cresc dependența de nicotină la tineri.

Necesitatea aplicării acestei prevederi reiese din situaţia alarmantă privind consumul de tutun și consecințele nocive asupra sănătății. La nivel global, actualmente, sunt 1,3 miliarde de consumatori de tutun. Numărul lor ar fi și mai mare, dacă jumătate dintre utilizatorii nu ar fi decedat în urma bolilor cauzate de consumul de tutun.

Organizația Mondială a Sănătății estimează circa 8 milioane de decese anual cauzate de consumul de tutun, inclusiv peste 1,8 milioane de europeni, iar 900 de mii de oameni care decedează din cauza expunerii la fumul de tutun, printre care aproximativ 190 mii de copii.