„Tatăl meu, Dumitru Țîcu este un om bun. Unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut. Vă pot spune asta majoritatea oamenilor din satul Costuleni. A salvat și a dat viață la sute de oameni, iar miilor le-a alinat suferința. Pentru că tatăl meu, „Dmitri Ghiorci”, a fost doctorul satului. Nu există casă în care să nu fi fost de câteva ori, iar în casa noastră, ca în orice casă de doctor de la țară, care este în așteptarea ambulanței de la „raion”, multe s-au întâmplat: decese, nașteri, vaiete și bocete, lacrimi de bucurie și suferință. Tatăl meu este pensionar. Dar de șapte ani după pensionare, a continuat să lucreze la ambulatoriul din sat. Ar mai fi lucrat încă șapte ani, pentru că este viguros și are cei mai înalți indici de performanță ca lucrător medical. Doar că miercurea trecută, pe 26 decembrie, o piticanie a cărui nume nici nu merită să fie pomenit în această poveste, l-a anunțat că nu mai poate fi doctorul satului”, afirmă Octavian Țâcu.

„Tatăl meu ar fi plecat oricum, dar avea un vis. În martie 2020 ar fi împlinit 50 de ani de când a devenit doctorul satului și ar fi vrut atunci să plece împăcat și liniștit, așa cum a fost întotdeauna. Doar că satrapii regimului n-au mai așteptat și l-au dat afară. (...) Ieri dimineață, în prima zi fără servici, tata curăța vița de vie din grădină. Calm și liniștit, cum îl știu dintotdeauna. Mă uitam prin geam și îi vedeam suferința, se oprea, ștergea o lacrimă, se uita spre cer, apoi se aplecă spre brațul de vreascuri, pe care l-a dus agale în fundul grădinii”, mai spune istoricul, într-o postare pe pagina sa de facebook.

Octavian Țâcu menționează că tatăl său l-a și încurajat să intre în politică, iar despre demiterea sa - că „a acceptat-o cu demnitate”.

„Tatăl meu este un om puternic. Ca un stejar din codrii de la Rădenii Vechi, de unde își trage rădăcinile. A fost de la începuturi la ședințele Cenaclului Mateevici și la protestele din PMAN pentru a susține mișcarea de renaștere națională, le-a cântat lui Ion Vatamanu și lui Grigore Vieru, pentru că are o voce ca nimeni altul. De mic copil mi-a cultivat curajul, caracterul și spiritul de competiție, a fost alături de mine la fiecare titlu de campion al R. Moldova pe care l-am câștigat și m-a încurajat să intru în politică, chiar dacă știa că vor fi consecințe. Nu țin minte să fi avut eroi. Cei care i-am imitat sunt demult depășiți de lucrurile pe care le-am făcut în viață. Dar tata este eroul meu. Pentru că a acceptat cu demnitate această demisie, fără să protesteze, deoarece știe că este din cauza mea. Un asemenea gest voi putea să-l depășesc cândva doar dacă voi face același lucru pentru copilul meu. Și nu mi-aș dori vreodată asta, chiar dacă nu voi avea niciun moment de ezitare...”, a punctat Octavian Țâcu, candidatul blocului ACUM Platforma DA și PAS în circumscripția Ungheni.