„Facem apel către reprezentanții structurilor de drept să evite astfel de practici. Deja am atestat cazuri când anumiți observatori au renunțat. Dacă o astfel de practică vicioasă va continua, vom fi nevoiți să luăm măsurile necesare și nu vom avea de ales decât să suspendăm sau chiar să închidem activitatea misiunii de observare”, a declarat șeful misiunii de observare a Promo-Lex, Pavel Postică.

Potrivit raportului, în perioada de monitorizare au fost atestate cazuri noi ce pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative. PD a fost vizat în patru cazuri iar PSRM într-un caz.

Nelipsite în această perioadă au fost și cadourile cu tentă electorală, în opt cazuri fiind vizat PSRM, în trei cazuri Partidul Șor, în două cazuri PD, iar PL într-un caz.

Promo-LEX atrage atenția asupra prezenței a 6875 de conflicte identificate în Registrul de stat al alegătorilor, în cazul a 135 de registratori. Subliniem că, registratorii pot soluționa aceste conflicte până la data de 29 ianuarie 2019.

În ceea ce privește numărul de secții de votare create pentru alegătorii de peste hotare, în opinia experților, Guvernul nu a ținut cont de criteriile stipulate în lege.

„Este de neînțeles lipsa unei reacții din partea CEC, care, pe lângă faptul că a considerat necesar să fie deschise 150 și nu 125 de secții, a fost cea care a promovat activ campanii de informare privind necesitatea înregistrării prealabile pentru cetățenii din afara țării în vederea majorării numărului de secții de vot”, spun observatorii.

Misiunea Promo-LEX a estimat un cuantum de cel puțin 1 120 121 lei drept cheltuieli neraportate la CEC ale grupurilor de inițiativă constituite de partidele și blocurile electorale care au desemnat candidați.

Astfel, Partidul Șor nu a raportat peste 618 mii de lei, PSRM - peste 253 de mii de lei, PD - 177 de mii de lei, etc.