Pedeapsa a fost decisă după ce Procuratura raionului Basarabeasca a demonstrat vinovăţia acestuia de comiterea, în cursul lunilor februarie-martie curent, a două tentative de viol şi trei acţiuni perverse, toate comise asupra minorelor cu vârstele cuprinse între 12 şi 16 ani.

Potrivit probelor, inculpatul urmărea victimele pe stradă sau pe terenurile de joacă, după care le împingea în locuri ferite de ochii lumii.

Acolo fetele erau hărțuite sexual.

Inculpatul, în vârstă de 39 de ani, nu era angajat în câmpul muncii, iar anterior a mai fost în conflict cu legea, fiind condamnat pentru infracţiuni similare.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.