Fiecare școală sau liceu din municipiul Chișinău, urmează să aleagă cea mai potrivită variantă propusă de Ministerul Educației Culturii și Cercetării, pentru desfășurarea lecțiilor, începând cu 1 septembrie. Acest subiect a fost discutat în cadrul ședinței Primăriei Chișinău.

Managerii instituțiilor de învățământ trebuie să țină cont de interesele elevilor, iar metoda de studiu aleasă să fie comodă pentru copii și părinți, dar și pentru cadrele didactice din Chișinău.

Până la sfârșitul lunii august, școlile și liceele din capitală trebuie să aleagă scenariile după care se vor desfășura orele, iar decizia finală va fi luată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

Până atunci, primăria capitalei se angajează să doteze toate instituțiile de învățământ cu echipamente medicale și dezinfectanți, pentru siguranța elevilor, dar și a cadrelor didactice.

Pe 13 iulie MECC anunța că începând cu 1 septembrie elevii vor putea reveni în sălile de clasă, însă redeschiderea instituțiilor de învățământ în anul de studii 2020-2021 va fi posibilă după șapte scenarii. Acestea vor include revenirea 100% a elevilor în sălile de clasă, învățarea combinată, sau continuarea desfășurării lecțiilor în regim online.