„G20, împreună cu ţările invitate, a coordonat eforturile globale de susţinere a luptei împotriva pandemiei COVID-19. Până în prezent, membrii G20 şi ţările invitate au anunţat contribuţii de peste 21 de miliarde de dolari pentru a sprijini finanţarea sănătăţii globale", conform unui comunicat de presă al grupului.

Angajamentele financiare vor fi direcţionate către diagnosticare, vaccinuri, terapii, cercetare şi dezvoltare, conform sursei citate.

În luna aprilie, G20 a invitat toate ţările, organizaţiile neguvernamentale, filantropice, precum şi sectorul privat să contribuie la acoperirea unui decalaj de finanţare estimat la peste 8 miliarde de dolari pentru a combate pandemia COVID-19.

Arabia Saudită, care deţine în prezent preşedinţia G20, a promis 500 de milioane de dolari pentru a sprijini eforturile globale de combatere a pandemiei.

Cel puţin 391.108 de persoane au murit la nivel mondial din cauza COVID-19 şi peste 6.68 milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus.