În mai 2015, fosta șefă a Direcției Generală Educație, Tineret și Sport, Tatiana Nagnibeda Tverdohleb, a înaintat un demers către Primăria Chișinău ca pe teritoriul Grădiniței nr. 150 din sectorul Râșcani, în loc de două pavilioane să fie construită o bibliotecă cu Centrul de Educație Moral-Spirituală la inițiativa fostei directoare, Valentina Gîscă. Pe 21 mai 2015, Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare a eliberat certificatul de urbanism privind planul de amplasare a imobilului.

Pe 29 februarie 2016, se eliberează autorizație de construcție în baza cererii DGETS pentru executarea lucrărilor, semnată de fostul viceprimar Nistor Grozavu. În toate documentele venite pe adresa redacției se specifică că pe teritoriul Grădiniței nr. 150 din sectorul Râșcani va fi construită o bibliotecă cu un Centru de Educație Moral-Spirituală. Actele sunt semnate și aprobate de Consiliul municipal Chișinău, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, Direcția educație Râșcani, însă fără a se specifica din ce resurse financiare. Mai mult decât atât, și fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari, în octombrie 2016, semnează înregistrarea statutului Comunității Religioase Parohia cu hramul „Sfântul Stelian”, în același an când a fost eliberată autorizația de construcție.

Un Centru de Educaţie Moral-Spirituală, de unde se scot morții

Atât fostul primar interimar Ruslan Codreanu, cât și DGETS susțin că pentru construcția bisericii nu au fost alocați bani publici. „Vă asigur că banii sunt de la enoriași, preotul strânge donații, însă biserica se construiește ilegal, acest fapt este demonstrat prin documente”, a declarat, pentru JURNAL de Chișinău, Ruslan Codreanu.

Părinții susțin că au donat și ei bani, pentru procurarea calculatoarelor pentru Centrul de Educaţie Moral-Spirituală. „Noi am dat banii încă în 2016 pentru calculatoare, dar văd că din acest centru se scot morții chiar sub privirile copiilor din grădiniță”, ne mărturisește un părinte. Într-adevăr, conform imaginilor apărute în presă în anul 2018, în subsolul edificiului activează o biserică, unde au loc slujbe de pomenire. Conform unor fotografii, și copiii din grădiniță au fost duși în subsol ca să participe la slujbe. Acest fapt a stârnit nemulțumiri în rândul unor părinți și al societății civile.

După mai multe plângeri la DGEST și primărie, construcția bisericii a fost stopată. Pe 1 octombrie 2018, Ruslan Codreanu a emis o dispoziție de demolare a construcției ilegale în temeiul încălcării prevederilor documentației de proiect, expirarea termenului de valabilitate a autorizației de construcție nr. 27 din 29.02.2016. De asemenea, Codreanu i-a aplicat și o mustrare fostei directoare, Valentina Gîscă.

Pretorul sectorului Buiucani, Vlad Melnic: „Acolo nu va fi o biserică”

Conform unor surse demne de încredere, construcția a reînceput în luna august, după ce în fruntea Preturii Râșcani a fost numit socialistul Vlad Melnic. Întâmplător sau nu, dar fosta directoare a Grădiniței nr. 150 și susținătoarea construcției bisericii, Valentina Gîscă, care vindea lumânări în acest lăcaș sfânt, s-a angajat și activează în cadrul Preturii sectorului Râșcani, fapt confirmat de pretor. „Nu văd ce legătură are acest subiect cu faptul că Valentina Gîscă lucrează la pretură”, se arată mirat de întrebare Melnic.

Vlad Melnic a declarat pentru JURNAL de Chișinău că dispoziția emisă de Ruslan Codreanu în 2018 a fost una cu abateri și că construcția a fost sistată.

„Așa îmi place când jurnaliștii înfloresc informațiile! Nu se mai înalță acolo al doilea etaj. Lucrările au fost stopate încă o lună în urmă. Demolarea construcțiilor neautorizate se efectuează în baza hotărârii de judecată, în urma întocmirii unui proces-verbal conform articolului 179. Noi am convocat o ședință repetată la fața locului cu domnul Chironda și cu factorul de decizie din cadrul DGETS, care sunt în calitate de proprietari și beneficiari, pentru a identifica o soluție. Azi să spunem că o să fie terminată biserica asta sau să-i spunem o construcție neautorizată e prematur. Este clar că nu o să fie biserică sau noi o să găsim un alt loc pentru ea, este greu de spus astăzi ce o să fie”, a menționat pretorul sectorului Râșcani, Vlad Melnic.

Preotul Ioan de la Grădinița nr.150, care vrea cu tot dinadinsul să finalizeze biserica, ne-a declarat anul trecut: „Avem contract cu Dumnezeu”.

Construcția va fi folosită în interesul instituției preșcolare

Andrei Păvăloi, șeful Direcției Educație Râșcani, a declarat pentru ziarul nostru că, în cazul imobilului de pe teritoriul Grădiniței nr.150, direcția nu are nici drepturi legale, dar nici anumite posibilități tehnice de a-l demola.

„Noi nu putem face nimic, la toate acțiunile și demersurile pe care le-am întreprins am primit doar răspunsuri evazive și de la Mitropolie, și de la Direcția arhitectură, și de la primărie”, menționează Păvăloi.

Acesta susține că odată ce autorizația de construcție nu mai este valabilă, fapt confirmat și de direcția arhitectură din cadrul Primăriei Chișinău, preotul și cei care stau în spatele construcției nu vor obține o nouă autorizație pentru continuarea construcției.

„Preotul și cei care construiesc trebuie să depună o nouă cerere de obținere a autorizației, acest lucru nu s-a întâmplat și nici nu se va întâmpla deoarece nimeni nu o să le ofere o nouă autorizație”, punctează Andrei Păvăloi.

Păvăloi ne spune că direcția nu cunoaște cine se ocupă de acest imobil, dar, după părerea sa, construcția va fi folosită în interesul instituției. Cel mai probabil va fi construit un depozit la subsol, o sală de sport sau o bibliotecă cu un cabinet pentru psiholog.

Și guvernul s-a implicat, dar...

În cadrul unei ședințe a primăriei privind situația de la Grădinița nr. 150, șefa Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Rodica Guțu, a menționat că Centrele de Educaţie Moral-Spirituală nu au niciun fel de regulament. „Aceste centre activează cum consideră de cuviință”, a menționat Guțu. În municipiul Chișinău există zece biserici care activează pe teritoriul instituțiilor de învățământ.

În mai 2019, guvernul Filip a emis dispoziția nr. 29-4 „Privind instituirea grupului de lucru care va elucida aspectele privind legalitate activității bisericilor/paracliselor edificate/amplasate pe terenurile proprietate publică”. Acel grup de lucru trebuia să dea o apreciere lăcașului de pe teritoriul Grădiniței nr. 150. Însă rezultatele acestui grup de lucru nu au fost făcute publice.