Dna Nemerenco, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale operează iarăși modificări la Regulamentul privind numirea în funcție pe bază de concurs a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice și a Contractului-tip de management al instituției” la care și Dvs ați efectuat modificări prin luna septembrie 2019. Ne puteți spune, în ce au constat acele schimbări și ce se întâmplă acum?

În primul rând ministerul încalcă legislația, deoarece nu are dreptul să efectueze modificări mai devreme de 6 luni după aprobarea Hotărârii de Guvern, ce ar însemna minim mijlocul lui martie. Una din cele mai importante modificări asupra cărora am insistat și am realizat-o în Regulament, a fost ca directorii de spitale să se dedice totalmente activității manageriale, care este complexă, necesită multe competențe și timp. Foarte frecvent directorii dedică o parte esențială a timpului lor de muncă activității clinice profesionale, efectuând consultații, operații, în acest fel treburile spitalului așteptând cu zilele. Cu excepția activității didactice, activitatea clinică pe parcursul deținerii funcției de conducător nu a fost permisă.

Decizia a fost fondată în baza înregistrării unui management defectuos în mai multe instituții medicale, nemulțumirii personalului medical care s-a adresat cu plângeri că directorii sunt permanent în operații și ocupați cu pacienții lor, neacordând atenție problemelor existente, un alt factor l-am considerat calitatea continuă joasă a serviciilor medicale cărora nu le se trage atenție, dar și numărul mare de spitale/instituții aproape falimentare. În creșterea profesională uneori trebuie să alegi - ce dorești să faci: să modernizezi un spital sau să fii un clinician excelent. Nu le poți face pe ambele foarte bine, e o iluzie.

În prezent conducătorilor de instituție li se va oferi deja girul de a se juca din nou de-a zeii cu viața spitalelor. Nicăieri în lume, nu există așa practică, treceți cu o privire chiar alături, peste Prut. Este un atavism sovietic de care trebuie să ne debarasăm dacă dorim să creștem o pleiadă de manageri competenți.

Deci actuala conducere a ministerului revine la practicile vechi?

Actuala conducere a ministerului exclude câteva criterii esențiale pe care am mers echipa noastră, așa ca integritatea persoanei, buna ei reputație, dar și declararea obligatorie a conflictului de interese în cazul prezenței rudelor și afinilor până la gradul IV angajate în instituția, la conducerea căreia candidatul aspiră.

Totodată vedem reanimată componența Comisiei de concurs anterioare prin introducerea unui membru al colectivului instituției care este de fapt un cal troian în Comisie, deoarece este în cele mai multe cazuri delegat în Comisie de directorul care tinde să rămână veșnic în funcție și aceasta ne-au relatat-o medicii din instituții în adresările lor, dar și reprezentantul societății civile, care în Consiliul de Administrare este inclus la propunerea conducătorului instituției, deci aceste două persoane vor fi servile conducătorului. De asemenea este reabilitată prezența Sindicatelor în Comisia de concurs, și o să mă repet, nicăieri în lume Sindicatele nu se ocupă cu numirea conducătorilor de instituții, având de fapt, cu totul alte funcții.

Totodată, ministerul actual își dorește în rândul candidaților doar persoane cu experiență de conducere de minim 5 ani, ceea ce reduce posibilitatea de aplicare la concurs a unor tineri bine instruiți dar fără 5 ani de experiență de conducător. Este eliminată și permisiunea de participare în concurs care am oferit-o persoanelor cu cetățenia altui stat, dar cu condiția domicilierii pe teritoriul Republicii Moldova. În orice țară din lume oricine care deține competențe poate activa în calitate de top-manager chiar și în companii renumite, pe când în Republica Moldova – nu? De ce ne închistăm în găoacea noastră mică? Cât va continua dezvoltarea noastă retrogradă sau cu pași de broască țestoasă?

Ce ne puteți spune despre introducerea din nou a testului de evaluare a candidatului, la care chiar și pe timpul guvernului Filip se renunțase?

Pot să spun că aplicarea testelor este evident un pas înapoi și nu se practică în lume la angajare, decât în munci necalificate. Vreau să atrag atenția că testele creează doar probleme, inclusiv posibilități de fraudă, pot fi copiate, pot fi transmise, și multe altele, plus ele nu evaluează prezența gândirii logice, abilitățile de manager bun ale candidatului, capacitatea de a face față diferitor situații complicate, competențele sale de gestionare a problemelor colectivului. Strategiile anticorupție nu recomandă utilizarea în țări cu nivel înalt de corupție teste de evaluare pentru adulți la angajare, unde miza postului e mare anume din motive de posibilă fraudă. Și doi, testele se utilizează în instruirea studenților pentru verificarea însușirii unor teme scurte și concrete și nicidecum în evaluarea adulților pentru funcții complicate, care necesită multiple abilități. Utilizarea unui așa exercițiu este pur și simplu o retrogradare. Le sugerez autorilor modificării să tragă cu ochiul cum sunt angajați managerii în companiile de top din lume.

Cu atât mai mult, nu poate fi externalizată petrecerea evaluării de către Școala de Management în Sănătate Publică, o subdiviziune universitară, și nici în general altcuiva. Responsabilitatea pentru petrecerea concursului o deține doar ministerul și această responsabilitate nu poate fi transferată unui alt subiect juridic care nu are cu angajările și concursul nici cea mai mică intersecție. Cu același succes ministerului poate să i se sugereze că poate fi transmisă și evaluarea proiectului de management, dar și petrecerea concursului cu aprecierea finală a câștigătorului. Din acest motiv, ministerul a exclus din Regulament că el este autoritatea responsabilă de desfășurarea concursului. Să vedem ce punct de vedere va expune ministerul justiției aici, deși mari așteptări nu am.

De asemenea, conducătorii care au contracte de muncă fără termen vor activa în continuare fără termen, așa cum se întâmplă acum, deși noi ne-am expus că toate contractele cu termen expirat vor fi încheiate pentru 5 ani, așa cum prevede Codul Muncii.

Care este schimbarea care o introduce ministerul cu referire la contractul de management cu directorul ales și angajat?

Cu regret, e foarte vizibil din modificările aplicate că ministerul nu este interesat de rezultatele activității conducătorului și rezilierea contractului cu un manager care nu atinge indicatorii de performanță și nu își fac bine meseria nu va avea loc atât de ușor. În varianta existentă conducătorului i se vor oferi doi ani în care spitalul poate pluti ca o derivă fără consecințe pentru director.

Mai sunt și alte modificări, la care nu mă voi opri, le-am menționat pe cele mai importante. Concluzia mea este tristă – modificările aplicate nu sunt inovatoare și întorc țara în socialismul anilor demult apuși, și vom continua să rămânem ancorați în aceleași probleme, cu aceleași spitale care degradează în loc să se dezvolte, din care personalul medical va continua să plece masiv.

Interviu realizat de Carolina Chirilescu