Controversatul om de afaceri, Mihail Aizin, alias Kitaeț, cunoscut în anii 90 ca lider al unui grup criminal organizat, a fost decorat recent de președintele Igor Dodon cu ordinul Gloria Muncii. Acest fapt a stârnit reacții negative în societate.

În cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV consilierul președintelui Ernest Varadanian, telefonat și întrebat cine a propus candidatura lui Mihail Aizin pentru ordinul Gloria Muncii, acesta a declarat că nu cunoaște.

„Eu nu cunosc acestea și habar nu am cine a luat aceste decizii”, a punctat Vardanian.

Tot astăzi serviciul de presă a președinției a declarat pentru presă că președintele nu cunoaște toate persoanele recomandate.

„Distincțiile de stat se oferă conform selecțiilor și propunerile făcute de diverse comisii. Președintele nu cunoaște toate persoanele recomandate. Nu cunoaște nici această persoană, pentru a se expune în privința sa. Președintele se va informa în privința acestui caz separat”, se arată în răspuns.

Prezent la emisiune fostul deputat Alexandr Petcov a declarat că Igor Dodon prin aceste distincții vrea să atragă lumea interlopă pentru a câștiga alegerile prezidențiale.

„Dodon vrea să atragă lumea interlopă, el vede că altfel nu are cum să câștige un nou mandat”, susține Petcov.