Cercetătorii de la Universitățile Flinders și Adelaide din Australia au observat că o arteră care trece temporar prin centrul brațelor noastre, în timp ce încă suntem în pântecele mamei, nu mai dispare la fel de frecvent cum obișnuia înainte.

Acest lucru înseamnă că tot mai mulți aduți trăiesc cu un canal de țesut vascular în plus sub încheieturi.

O creștere semnificativă într-o perioadă scurtă de timp

„Încă din secolul al XVIII-lea, experții în anatomie au studiat incidența acestei artere în cazul adulților, iar studiul nostru arată cu certitudine că este în creștere. Incidența era de aproape 10% în cazul persoanelor născute în anii 1880 în comparație cu 30% în cazul celor născuți spre sfârșitul secolului al XX-lea. Aceasta este o creștere semnificativă într-o perioadă scurtă de timp”, a explicat Teghan Lucas, anatomist la Universitatea Flinders.

Artera mediană se formează destul de devreme în dezvoltarea umană și transportă sânge prin centrul brațelor noastre către mâinile noastre. După aproape opt săptămâni, artera de obicei dispare, iar celelalte două canale, cel radial (care poate fi simțit atunci când luăm pulsul cuiva) și cel ulnar, își încep activitatea.

Specialiștii în anatomie au știut de ceva timp că această dispariție a arterei mediene nu este garantată. În unele cazuri, poate rămâne în corp chiar și o lună în plus. Uneori ne naștem cu artera încă funcțională, alimentând antebrațul sau în unele cazuri chiar și mâna.

Mulți dintre noi am putea avea artera mediană în antebraț până în 2100

Faptul că artera pare să fie de trei ori mai comună în rândul adulților din ziua de azi față de cei din urmă cu un secol este o descoperire uimitoare. Totodată, acest lucru sugerează că selecția naturală îi favorizează pe oamenii care păstrează acest vas sangvin în plus.

„Dacă această tendință continuă, majoritatea oamenilor vor avea artera mediană în antebraț până în 2100”, a explicat Teghan Lucas, anatomist la Universitatea Flinders, scrie descopera.ro.

Această creștere rapidă a arterei mediene în cazul adulților nu este asemănătoare cu reapariția osului „fabella”, descoperit într-un tendon din spatele genunchiului, care este de asemenea de trei ori mai comun în zilele noastre față de cât era în urmă cu un secol.

Pe cât de subtile sunt aceste diferențe, schimbările microevoluționare pot duce la variații la scară largă care, în cele din urmă, ajung să fie definitorii pentru o specie.