Astfel, taximetriștii din toată țara au fost monitorizați, în timpul serviciului, cum transportă călătorii și dacă respectă Regulamentul Circulației Rutiere.

În urma acțiunilor întreprinse, polițiștii de patrulare au depistat un șir de încălcări la exploatarea vehiculelor, defecțiuni tehnice, nerespectarea regulilor de transportare a pasagerilor, precum și mijloace de transport care nu au fost supuse testării tehnice.

În urma verificărilor au fost întocmite peste 240 de procese-verbale, pentru încălcări care au pus în pericol viața pasagerilor și traficul rutier.

Inspectoratul Național de Patrulare informează, că astfel de operațiuni au loc periodic.

În acest context, îndemnăm cetățenii ca atunci când sunt pasageri într-un automobil de regim Taxi și observă situații neobișnuite sau șoferul are un comportament dubios să apeleze imediat numărul unic 112 sau să se apropie de cel mai apropiat echipaj de patrulare.