Pristaiko a precizat că guvernul său este dispus să acorde regiunilor separatiste „o anumită măsură de autonomie” dar în cadrul procesului de descentralizare, care are oricum loc în acest moment, transmite Europa Liberă.

Anterior, Pristaiko a anunțat un posibil summit de pace la Paris la mijlocul lui noiembrie, dacă Rusia și forțele separatiste pe care le susține în estul Ucrainei vor respecta încetarea focului și vor retrage armele ușoare în spatele liniilor de front. Într-un interviu cu agenția Reuters, Pristaiko a spus că această posibilă întâlnire între reprezentanții Ucrainei, Rusiei, Franței și Germaniei, ar putea fi o ultimă șansă pentru ca autoritățile de la Moscova să se angajeze serios în eforturile de a găsi o soluție pașnică a conflictului din estul Ucrainei în care au fost uciși aproximativ 13.000 de oameni din aprilie 2014 pînă acum.