„Oamenii mor, dar prim-ministrul lui Dodon face nuntă. Nedreptatea și nerușinarea prim-ministrului lui Dodon întrec orice măsură. Prim-ministrul a hotărât în august că toți oamenii care vor face nunți sau cumetrii vor fi pedepsiți și vor fi obligați să plătească amenzi mari sau chiar să facă închisoare. Tot el vorbea la televizor în bătaie de joc despre toți cei care măcar s-au gândit să facă ceremonii. Însă lui i se poate?! A făcut nuntă mare și a încalcat hotărârea semnată de el, regulile situației de urgență și propriile cuvinte. Ce vrea să arate oamenilor prim-ministrul cu asta? Că e mai presus de lege? Că-și poate bate joc de lege și de oameni fără să pățească nimic? Că el poate face ce vrea în țara asta, în timp ce oamenii simpli rămân fără lucru, nu-și văd familiile, trăiesc de pe o zi pe alta?”, a comentat Maia Sandu.

În opinia președintei PAS, acțiunile prim-ministrului sunt o sfidare evidentă a legii și reprezintă o amenințare la adresa securității și sănătății publice și trebuie pedepsite contravențional și penal.

„Nicio persoană nu poate fi mai presus de lege, indiferent de funcția pe care o deține. La toamnă vor zbura cu toții din funcții și vom face ordine. E vremea ca legea să fie egală pentru toți”, a mai spus Maia Sandu.

Precizăm că fiul premierului Ion Chicu s-a căsătorit vineri, într-o locație de lux din raionul Ialoveni. Și asta în condițiile în care nunțile sunt interzise în Republica Moldova din cauza pandemiei de Covid-19. Zona a fost împânzită de agenți de pază, care nu au permis jurnaliștilor nici măcar să se apropie de restaurant.

De menționat că la sfârșitul lunii iunie, prim-ministrul Chicu a recunoscut la un post privat de televiziune că urmează să joace la nunta fiului său, dar că cel mai probabil o va amâna.

„Nunta este planificată pentru sfârșitul verii. Vom vedea ce va fi, dar eu înțeleg că va trebui să o amân pentru că oricum nu va pleca această pandemie. Imaginați-vă că faci o mare petrecere, iar peste trei zile invitații tăi stau la Spitalul „Toma Ciorbă”. Cine vei fi după aceasta?", spunea atunci șeful Guvernului.