Republica Moldova a fost unul dintre subiectele discutate dintre cei doi oficiali. Ministrul român de Externe a prezentat evaluarea cu privire la situaţia din Republica Moldova şi a reiterat poziţia consecventă a României de susţinător al parcursului european al Republicii Moldova, aceasta fiind singura opţiune în măsură să asigure dezvoltarea economică şi socială a acesteia în beneficiul direct al cetăţenilor săi. Cei doi oficiali au agreat ca SUA şi România să păstreze o coordonare apropiată pe această temă, se arată într-un comunicat de presă al MInisterului de Externe de la București.

La rândul său, secretarul de stat al SUA Mike Pompeo a apreciat soliditatea şi substanţa Parteneriatului Strategic cu România, arătând că pentru Statele Unite România este un aliat de încredere şi un pilon de stabilitate în regiune.

Cei doi au făcut de asemenea o evaluare privind situaţia de securitate în regiunea Mării Negre cu privire la care România şi SUA împărtăşesc viziuni comune. Totodată, secretarul de stat american a reiterat sprijinul SUA pentru aderarea României la OCDE.

Totodată, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la securitatea energetică, fiind evidenţiată relevanţa rezervelor de gaz românesc din Marea Neagră pentru securitatea regională, precum şi progresele în cadrul proiectului BRUA şi finalizarea interconectorului de gaz dintre România şi R. Moldova, la finalul lunii iulie 2020 (prin secţiunea Ungheni - Chişinău a gazoductului Iaşi - Ungheni - Chişinău), care asigură, în prezent, conectarea pieţei de gaze naturale din Republica Moldova cu cea europeană, prin România.

Aurescu a subliniat importanţa începerii, cu implicare americană, cât mai curând, a exploatării resurselor de gaz din platoul continental românesc pentru asigurarea independenţei energetice a României, Republicii Moldova şi altor state din regiune.