Meciul Krasnodar – Dinamo Moscova, care ar fi trebuit să se dispute astăzi în campionatul Rusiei, a fost amânat ca urmare a cazurilor de coronavirus de la echipa oaspete, a anunţat federaţia rusă. Partida se va disputa la 19 iulie. Decizia a fost luată după ce trei jucători ai echipei muscovite, Clinton Njie, Charles Kabore şi Sebastian Szymanski, au fost testaţi pozitiv cu coronavirus. Cei trei sunt în carantină pentru 14 zile, sub supraveghere medicală.

În Ucraina, ca urmare a testării positive a doi jucători de la Olimpik Doneţk, liga ucraineană a decis amânarea partidei echipei cu jucători infectaţi cu formaţia Karpati Lvov. Meciul era programat astăzi.