„Uitați-vă cum vin din nou cu sutele, cu miile, transnistrenii care nu achită un leu în bugetul național, vin și ne hotărăsc soarta. Moldoveni, ieșiți la votare, nu le dați voie să ne hotărască soarta. E strașnic ce se întâmplă”, scrie Vasile Dânga, unul dintre internauți, care a surprins imagini cu rândurile de alegători care mărșăluiesc organizat spre secția de votare.

La Rezina, batalionul de alegători au fost aduși chiar înainte de deschiderea secției de votare. „Ora 6:54, uitați-vă cum vine lumea la secția de la casa de cultură din Rezina. Ce patrioți sunt oamenii din Pridnestrovia. Nu-s indiferenți deloc față de ceea ce se face la noi în țară”, a ironizat Ilian Cașu, care a postat imaginile.

Între timp, mai multe imagini cu rândurile de alegători aduși organizat au fost postate pe rețelele de socializare sau au fost trimise pe adresa redacției. Situații de acest fel au fost surprinse la mai multe secții de votare, printre care la Rezina, Doroțcaia și Coșnița, raionul Dubăsari, dar și la Șoldănești, unde, potrivit unui cititor Jurnal.md, au fost aduși cu autocare sute de cetățeni, cărora li s-ar fi oferit câte 20 de dolari.

„La ușa casei de cultură stă șeful spitalului, Veceslav Palii, și face agitație, lângă casa de cultură sunt 15 autocare, lângă Consiliul raional - 10 autocare”, ne-a spus sursa.