Navalnâi a dezvăluit că hainele sale i-au fost luate înainte să zboare din Siberia și a fost trimis „complet gol” în Germania pentru tratament, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor. Laboratoare medicale din Franța, Germania și Suedia au arătat că principalul adversar al președintelui rus Vladimir Putin a fost otrăvit cu ngentul neurotoxic noviciok. Kremlinul a negat orice implicare în acest incident.

„Înainte să fiu transportat în Germania, mi-au luat toate hainele și m-au trimis complet gol”, a scris Navalnâi pe blogul său. „Având în vedere că au găsit Noviciok pe corpul meu și că infectarea prin contact este foarte probabilă, hainele mele sunt dovezi foarte importante. Cer ca hainele mele să fie împachetate într-o pungă de plastic și să-mi fie returnate”.

Kremlinul a transmis, vineri, că Rusia are mijloace „limitate” de anchetă în cazul lui Alexei Navalnâi. Autoritățile ruse îi acuză pe susținătorii lui Navalnâi că au sustras indicii legate de otrăvirea sa: „Din păcate, suntem limitaţi în capacitatea noastră de a desfăşura vreo anchetă. Şi asta pentru că se dovedeşte că au fost obiecte lichidate, scoase din ţară şi că nu putem lua cunoştinţă de analizele efectuate în Germania”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.