Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății, Cristina Stratulat, medicul a decedat de pneumoscleroză generalizată (hepatizare pulmonară), fiind internat la SCR, terapie intensivă Non- Covid.

„Acesta a fost testat pozitiv la Covid- 19 pe data de 5 aprilie , s-a tratat de COVID-19, cu trei teste negative, pe data de 2 mai și respectiv pe 4 mai și pe 22 mai”, a declarat Cristina Stratulat.

Pe o rețea de socializare Primăria Municipiului Soroca a adus condoleanțe familiei în legătură cu decesul medicului.

Am pierdut un om deosebit, un specialist, care și-a dedicat mulți ani medicinei, Valeriu Crivoi a tratat cu grijă și responsabilitate mii de pacienți. Exprimăm sincere condoleanțe rudelor și colegilor și le dorim multă putere pentru a trece peste această grea încercare”, se arată scris în mesajul autorităților.