„Se încetează procesul contravențional intentat în privința lui Bilețchi Vlad pe motivul lipsei faptului contravenției. Hotărârea poate fi atacată cu recurs în Curtea de Apel în termen de 15 zile prin intermediul judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana”, se arată în document. Potrivit lui Vlad Bilețchi dosarul reprezintă o ofensă în adresa României și o încercare de a submina curentul și mișcarea românească din Republica Moldova. „S-a încercat intimidarea și sancționarea oamenilor care au venit să mulțumească și să aprecieze ajutorul României pentru Republica Moldova. Regimul Dodon a încercat cu disperare să descurajeze orice fel de manifestare a solidarității românești. Din acest motiv nu a fost primit convoiul umanitar al României format din 20 de camioane cu ajutor în Piața Marii Adunări Naționale, ci rușinos, sub pod la Telecentru”, a comentat acesta după pronunțarea hotărârii. Vlad Bilețchi s-a ales cu un proces-verbal cu privire la contravenție după ce a participat, pe 7 mai anul curent, la ceremonia de întâmpinare a convoiului compus din 20 de camioane trimise de către România în Republica Moldova cu ajutor în combaterea pandemiei de COVID-19.