Un elicopter al Poliţiei a zburat deasupra protestatarilor, care purtau măşti.

Reprezentanţi ai mişcării „Vestele Galbene” au participat de asemenea la protestele organizate sâmbătă în încercarea de a le atrage atenţia liderilor grupului asupra unor probleme globale.

Summitul Grupului ţărilor puternic industrializate se desfăşoară în perioada 24-26 august în staţiunea Biarritz, situată în sud-vestul Franţei. Uniunea Europeană va fi reprezentată de Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, la reuniunea cu liderii ţărilor din G7 - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite.

Preşedinţia actuală a G7, deţinută de Franţa, se axează pe combaterea inegalităţilor, astfel că la summit sunt invitaţi şi lideri ai Uniunii Africane, reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, ai Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, ai Naţiunilor Unite şi Băncii Mondiale.