„Conectarea sistemului de transport gaze din RM la sistemul de transport de gaze din România va juca un rol important legat de asigurarea securității energetice a statului, datorită diversificării căilor de acces la piața de gaze naturale din Europa”, se spune într-un comunicat al serviciului de presă al Moldovagaz.

La momentul actual au fost finalizate lucrările de racordare a conductei magistrale Ungheni-Chișinău, parte a proiectului investițional „Conducta de interconectare a sistemului de transport gaze din România cu sistemul de transport gaze din RM, pe direcția Iași-Ungheni-Chișinău” la conducta magistrală de gaze naturale existentă Chișinău-Râbnița.

Situată în localitatea Tohatin din municipiul Chișinău, instalația va asigura transportul gazelor prin conductele Ungheni-Chișinău, gestionată de către SRL „Vestmoldtransgaz”.

Interconectarea contribuie la asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor municipiului Chișinău și din alte regiuni ale RM. Totodată, va contribui la liberalizarea pieței de transport a gazelor naturale.

gazgaz
Jurnal.md/Nadejda RoșcovanuJurnal.md/Nadejda Roșcovanu