Suveranul Edward VIII, așa cum este cunoscută moneda, este una dintre cele mai râvnite din lume și a fost un produs test atunci când regele când a urcat pe tron, ​​în ianuarie 1936, potrivit CNN.

Monedele nu au intrat niciodată în circulație, pentru că regele a abdicat în același an pentru a se căsători cu Wallis Simpson.

Ca rege și șef al Bisericii Angliei, monarhului i s-a interzis să se căsătorească cu o persoană divorțată, scrie Digi24.

În discursul său de abdicare, el a spus că a ajuns la concluzia că i-ar fi imposibil să își îndeplinească îndatoririle așa cum și-ar dori fără sprijinul femeii iubite.

Doar șase monede au fost făcute pentru setul de test, a spus Royal Mint și doar două se află în colecții private. Restul de patru sunt în muzee.

Această monedă a fost deținută anterior de un colecționar din Statele Unite, care a cumpărat-o cu 516.000 de lire sterline la o licitație din 2014.

Prețul de vânzare de 1 milion de lire sterline face ca aceasta să fie cea mai scumpă monedă britanică vândută vreodată.

„Suveranul Edward VIII este una dintre cele mai rare monede din lume, așa că nu este de mirare că a stabilit un nou record pentru monedele britanice", a declarat Rebecca Morgan, șefa serviciilor de colecție de la The Royal Mint.

„Am fost încântați să putem localiza o monedă atât de specială pentru clientul nostru și să o readucem în Marea Britanie”, a mai spus Rebecca Morgan.