„Din păcate această situație este caracteristică și regiunilor din preajma noastră. Și în unele țări europene situația evoluează negativ, dar și în unele state din CSI. Atât noi cât și toată lumea am fost nevoiți să relaxăm activitatea economică. Oamenii au început să interacționeze mai intensiv și astfel virusul a început să se răspândească mai activ. Dar nu mai putem reveni la interdicțiile anterioare, pentru că nu mai avem resurse, nu mai avem rezerve și dacă blocăm economia, riscăm să intrăm în altă criză legată de plata pensiilor și a salariilor”, a spus el.

Totodată, premierul a menționat că după discuțiile cu epidemiologii, autoritățile se așteaptă la creșterea numărului de infectați.

„Ne așteptăm la noi anti-recorduri. Reluarea unor activități de la 1 iunie o vom resimți și săptămâna aceasta. Specialiștii anunță chiar cifre de 500-600 pe zi. Este o situație pe care noi o așteptăm, de care suntem pregătiți”, a spus premierul.

Acesta a mai anunțat că parcursul acestei săptămâni, Ministerul Sănătății va institui încă 2000 de paturi în instituțiile medicale, dar și la Centrul „Moldexpo”.