Informația a fost confirmată pentru Jurnal.md de sefa secției Resurse Umane a USM, Eugenia Babâră.

Angajații fac parte din personalul auxiliar al instituției, iar toate persoanele contacte au fost trimise în autoizolare.

Este vorba despre două tinere din sectorul auxiliar, care au fost diagnosticate cu formă ușoară de Covid-19. Acestea nu au fost internate, dar primesc tratament la domiciliu. Toate persoanele care au contactat au fost plasate în izolare”, a declarat șefa de la Resurse Umane a USM.

Potrivit Eugeniei Babâră, instituția nu a fost plasată în carantină, ci doar este interzis accesul persoanelor străine, iar cererile sunt recepționate telefonic. Totodată intrarea în clădire nu este permisă fără mască.

„Noi continuăm să activăm în regim obișnuit, însă au fost sporite măsurile de protecție. Angajații desfășoară ședințele pe online, și lucrează doar câte o persoană în birou”, a mai declarat aceasta.