Într-o conferinţă de presă comună, Rummenigge, Hoeness şi directorul sportiv Hasan Salihamidzic au anunţat că nu vor mai tolera asemenea critici.

''Cred că a venit timpul pentru cel mai mare club al Germaniei să ia o poziţie clară în această problemă'', a spus Hoeness, în timp ce Rummenigge a citat din constituţia Germaniei că ''demnitatea persoanei este inviolabilă'' şi a calificat anumite critici ca ''scandaloase şi lipsite de respect''.

Campioana din ultimele şase sezoane a avut un start excelent de sezon, dar nu a mai câştigat niciun meci în ultimele patru partide din toate competiţiile şi a ajuns pe locul 6 în Bundesliga.

Jucători precum portarul Manuel Neuer, atacantul Thomas Muller, fundaşii Jerome Boateng şi Mats Hummels au fost atacaţi de media şi pentru prestaţia lor slabă din meciul cu Olanda (0-3), din Liga Naţiunilor.

Salihamidzic a adăugat că nu există motive pentru a pune sub semnul întrebării activitatea antrenorului Niko Kovac, care speră să reia şirul victoriilor în meciul de sâmbătă cu Wolfsburg.

''Trebuie să minimizăm greşelile noastre în apărare şi să fructificăm şansele noastre în atac. Viaţa este făcută din succese şi eşecuri. Succesul e important pentru motivaţia noastră şi îl vom redobândi'', a declarat Kovac.