Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, a declarat pentru CNN că expediția a fost, de fapt, o misiune militară strict secretă de recuperare a două submarine nucleare scufundate în ocean.

„Nu au vrut ca lumea întreagă să știe acest lucru, așa că a trebuit să inventez o poveste”, a spus Ballard.

Adevărata poveste din spatele descoperirii epavei Titanicului este acum consemnată și la expoziția de la National Geographic Museum, din Washington, acolo unde se află multe dintre obiectele recuperate de pe Titanic.

Ballard era comandant în Marina americană și era cercetător la Institutul Oceanografic Woods Hole. Căutarea Titanicului era finanțată și încurajată de Marina SUA, însă Ballard nu a descoperit epava decât atunci când a plecat în misiunea de recuperare a celor două submarine nucleare scufundate în anii '60, în timpul Războiului Rece, transmite Digi24.

„Știam unde se află submarinele. Ei voiau să mă întorc fără ca rușii să mă urmărească, pentru că erau interesați de armele nucleare care se aflau la bordul USS Thresher și USS Scorpion, precum și de efectul reactoarelor nucleare asupra mediului”, spune Ballard.

Faimoasa navă scufundată chiar în timpul primei sale croaziere în Oceanul Atlantic zăcea pe fundul apei, la o adâncime de peste 3.600 de metri.

„Când am descoperit Titanicul am fost entuziasmați, pentru că fusese o muncă dificilă”, a mai spus el, adăugând că, în momentul în care descoperirea a fost anunțată public, „nimeni nu a bănuit ce căuta el, de fapt” pe fundul oceanului.