Din comisie va face parte prim-ministrul, ministrul justiției, secretarul general adjunct al Guvernului responsabil de actele guvernamentale, avocatul poporului sau un reprezentant delegat de ombudsman.

În comisie se vor regăsi și doi reprezentanți ai societății civile, delegați de Platforma Societății Civile a Parteneriatului Estic, un fost judecător al Curții Constituționale cu reputație ireproșabilă și un doctor în drept cu reputație ireproșabilă.

Anunțul despre concurs urmează să fie plasat pe pagina web a Guvernului. La expirarea termenului de depunere a documentelor, Cancelaria de Stat va publica dosarele tuturor candidaților pe pagina web a executivului, cu solicitarea prezentării opiniilor scrise.

Opiniile pot fi prezentate de oricine –cetățeni, reprezentanți ai societății civile, mass-media sau orice altă parte interesată. Pentru prezentarea opiniilor se acordă cinci zile lucrătoare. Comisia de concurs nu va lua în calcul opiniile anonime.

În termen de cel mult trei zile lucrătoare de la expirarea termenului pentru primirea opiniilor despre candidați, în ședință închisă, Comisia de concurs va examina dosarele candidaților și reputația profesională a acestora și va lua decizia cu privire la admiterea lor la concurs. Lista candidaților admiși la concurs va fi plasată pe pagina web a Guvernului, după excluderea datelor cu caracter personal.

Candidatul la funcția de judecător al CC trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova și să aibă domiciliul în țară. Acesta trebuie să aibă reputație ireproșabilă, pregătire juridică superioară, înaltă competență profesională și o vechime de cel puțin 15 ani în activitatea juridică, în învățământul juridic superior sau în activitatea științifică.

Candidatul nu trebuie să fi atins vârsta de 70 de ani, să nu aibă interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.