„Cu referire la Vlad Plahotniuc, se perfectează toate actele necesare de către colegii noștri de la Interpol, pentru a fi anunțat în căutare internațională. Nu avem un răspuns de la această instituție”, a precizat ministrul de Interne, Pavel Voicu.

Vladimir Plahotniuc este cercetat penal pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, Pe 10 octombrie 2019, procurorii anticorupție au cerut mandat de arestare pe un termen de 30 de zile pe numele lui. A doua zi, Judecătoria Chișinău a emis mandatul, doar că în lipsa fostului lider al PD. Potrivit unor informații, el s-ar afla în Statele Unite ale Americii. Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în luna iunie a anului trecut, după ce PD a renunțat la putere.