Biden a declarat că acest comportament este "anormal" şi "subminează securitatea naţională".

"Înseamnă că a folosit puterea şi resursele Statelor Unite pentru a pune presiune pe un alt stat - un partener care se află sub asaltul direct al Rusiei - forţând Ucraina să încalce statul de drept pentru a face o favoare politică", a declarat Biden.

Într-un interviu acordat joi seară postului CNN, Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Trump, a oferit răspunsuri contradictorii când a fost întrebat dacă a cerut Ucrainei să-l ancheteze pe fostul vicepreşedinte american Joe Biden, care este unul dintre potenţialii contracandidaţi ai lui Trump la scrutinul prezidenţial din 2020. Iniţial, Giuliani a calificat drept ridicolă afirmaţia, pentru ca ulterior să admită şi să spună că este mândru de acest lucru, scrie mediafax.ro

În urmă cu câteva săptămâni, Giuliani şi-a anulat o călătorie în Ucraina din cauza unui potenţial conflict de interese între legăturile sale cu Casa Albă şi aparenta sa misiune de a obţine informaţii compromiţătoare despre Biden, al cărui fiu a fost la un moment dat implicat în afaceri cu o companie de energie din Ucraina.