The Royal Family1The Royal Family1
The Royal FamilyThe Royal Family

Prinţul Charles Philip Arthur George s-a născut la un an fără şase zile după nunta părinţilor lui, Principesa-Moştenitoare Elisabeta şi Ducele Philip de Edinburgh.

În 1952, atunci când Regina Elisabeta a II-a urcă pe tron, Charles devine moştenitor, la nici patru ani.

De la început, micul prinţ s-a îndepărtat de tradiţia regală. A fost educat la şcoli publice, nu de profesori privaţi, şi a ales întâi facultatea, nu armata. În 1969, când avea 20 de ani, a fost învestit oficial Prinţ de Wales.

Între 1971 în 1976 a fost în Forţele Armate Britanice, iar din primiţi la retragere 7.000 de lire, a fondat Trustul Prinţului, devenit acum o uriaşă şi influentă organizaţie caritabilă care se ocupă de educaţie, protecţia mediului şi dezvoltare durabilă.

În 1981, la 32 de ani se căsătoreşte cu Lady Diana Spencer, de 20 de ani, fiica unui conte scoţian. Cei doi vor avea împreună doi copii, Prinţii William şi Harry. Totuşi, mariajul nu este fericit. Cuplul se desparte în 1992 şi divorţează oficial în 1996. Un an mai târziu, Prinţesa Diana moare într-un tragic accident auto la Paris. În 2005, Moştenitorul tronului britanic avea să se căsătorească a doua oară cu Camilla Parker-Bowles, o veche iubită din tinereţe.