Venit de la Dortmund pentru aproximativ 100 de milioane de euro, Dembele nu a imppresionat în primul sezon, fiind o lungă perioadă accidentat. Valverde nu are înceredere în calităţile sale, dovadă că l-a adus pe Malcom, care probabil va fi titular.

Totuşi, judecând după faptul că francezul are doar 21 de ani, pare destul de bizar schimbul anunţat de presa catalană. Mai ales că Ramsey e la rândul său predispus la accidentări, iar vârsta, 27 de ani, nu constituie un atu.

De pare că tehnicianul de pe Camp Nou vrea să aibă betonat şi mijlocul, acolo unde l-a pierdut pe Iniesta şi îl consideră pe "Rambo" un jucător care poate să ofere un plus+valoare echipei.

Sursa citată nu dă vreun detaliu despre suma pe care "tunarii" ar trebui să o plătească, în plus pe lângă schimb, însă Ramsey a fost dorit în această vară şi de Chelsea. Atunci, oficialii de pe Emirates au refuzat o ofertă de aproximativ 35 de milioane de euro pentru galez.

În ultimele zile Barcelona a purtat negocieri şi cu Bayern, pentru Thiago Alcantara, semn că vrea neapărat să se întărească în zona mijlocaşilor centrali. Dacă va reuşi să îl repatrieze pe spaniol, probabil afacerea Ramsey-Dembele nu va mai fi de actualitate.