„Inițiativa Platformei DA privind crearea unei comisii parlamentare de anchetă pe marginea acțiunilor de corupție ale președintelui Igor Dodon, săvârșite cu sau fără participarea ex- președintelui PD, Vladimir Plahotniuc, cunoscute publicului prin intermediul presei, a unor dezvăluiri și investigații jurnalistice, trebuie de urgență implementată”, a declarat liderul Platformei DA, Andrei Năstase, în cadrul unei conferințe de presă.

Liderul DA a mai precizat că formațiunea pe care o conduce este gata să-și asume președinția acestei comisii de anchetă, având ca experiență anterioară dosarele fraudei bancare și privatizărilor ilicite, rezultate din activitatea comisiilor parlamentare de anchetă, conduse de vicepreședinții Platformei DA, Alexandru Slusari și Igor Munteanu.

„Totodată, cerem convocarea de urgență a Parlamentului pentru votul în lectura finală a legii organizațiilor necomerciale, ca ultimă condiție pentru accesarea tranșei a doua, în valoare de 30 de mln de euro, din asistența macrofinanciară, prevăzută în memorandumul semnat în 2017 cu UE. Ne adresăm deputaților din Parlamentul RM, care au trecut testul COVID -19, să se alăture demersului Platformei DA și să ceară reluarea ședințelor plenare. Orice tergiversare a activității legislativului o calificăm ca pe o conjurație a lui Igor Dodon și PSRM cu clanurile oligarhice, care sugrumă Republica Moldova și o tentativă clară de protecție a actualului președinte”, se mai spune în declarația Platformei DA.

Mai mult, formațiunea susține că după ce în perioada martie - iunie 2019 lucrările Parlamentului au fost blocate intenționat pentru a permite „finalizarea unor negocieri oculte între Plahotniuc și Dodon (eșuate într-un final)”, în aceste zile este invocată „o pretinsă criză sanitară” în Parlament. „S-a creat din nou, în mod artificial, o criză susținută cu evidență de PSRM și aliații săi. Parlamentul este blocat prin terptipuri birocratice”, afirmă DA.

„Cerem de urgență convocarea Parlamentului Republicii Moldova și asumarea de către putere a tuturor inițiativelor legislative benefice democrației și poporului. Dacă acest lucru nu se va întâmpla deîndată și necondiționat, Platforma DA va lua act de acest refuz și-l va interpreta sub forma unei declarații ferme de război politic asumată de PSRM și aliații săi împotriva poporului RM”, a conchis Andrei Năstase.

Tânăra democrație din Republica Moldova se află și astăzi în mare pericol, având în vedere că Parlamentul a devenit locul unui conflict tactic de proporții între grupările oligarhice care doresc ca în acest an electoral să tranzacționeze în mod ocult puterea, în dauna cetățenilor și a țării. Informăm pe această cale pe toți oamenii deșteptați ai acestei țări că Platforma DA ESTE ADEVĂRATUL GARANT AL FAPTULUI CĂ Republica Moldova nu se va mai întoarce în zodia infractorilor de drept comun, acuzați de fraude financiare de mari proporții. Vremea lui Plahotniuc și a ceea ce acesta a reprezentat s-a încheiat, iar cei care cred că se mai poate face ceva pentru a-i permite acestuia să controleze din nou statul și toate instituțiile acestuia, se înșeală amarnic. Renunțați! Ați pierdut în fața poporului încă de anul trecut. Lumea s-a schimbat, la fel și oamenii acestei țări. Voi sunteți trecutul, viitorul aparține DREPTĂȚII și ADEVĂRULUI. În egală măsură, FOARTE CURÂND intrăm cu toții în etapa finală a celui de-al doilea proiect prin care oamenii țării își vor putea recăpăta cu adevărat libertatea și se vor putea bucura de o democrație autentică. Iar acest proiect înseamnă câștigarea alegerilor prezidențiale pentru a reda puterea oamenilor, nimănui altcuiva. Înseamnă trimiterea PSRM în opoziție, eliminarea politică a lui Igor Dodon din viața publică și judecarea lui pentru faptele de care este în mod evident bănuit deja de întreaga societate. Fiecare cetățean care înțelege ceea ce se întâmplă în această etapă evaluează corect pericolul care planează asupra comunităților și societății noastre. Cerem de urgență convocarea Parlamentului Republicii Moldova și asumarea de către putere a tuturor inițiativelor legislative benefice democrației și poporului. Dacă acest lucru nu se va întâmpla deîndată și necondiționat, Platforma DA va lua act de acest refuz și-l va interpreta sub forma unei declarații ferme de război politic asumată de PSRM și aliații săi împotriva poporului Republicii Moldova. Și, așa cum bine se știe, Platforma DA va reacționa asumat și responsabil, așa cum a făcut de fiecare dată, foarte ferm și proporțional cu gravitatea amenințării la care este supus poporul pe care îl slujește cu devotament!

Posted by Andrei Nastase on Wednesday, 27 May 2020