„Am audiat astăzi și Ministerul Economiei și alte organe competente referitor la acest subiect. Există suspiciuni că, la momentul semnării acordului de concesionare, statul a fost prejudiciat. În baza informației obținute astăzi la CSS, vreau să declar cu toată responsabilitatea, nu au fost înstrăinate cotele de capital din Avia Invest. Adică cine era proprietari acum un an la Avia Invest, au rămas aceiași. Nu a fost cedată. Mai mult decât atât. Este blocată posibilitatea de a ceda cotele de capital la Avia Invest”, a declarat Dodon.

În continuare, statul urmează să rezilieze contractul de concesionare a Aeroportului.

„Contractul poate fi reziliat sau dacă a fost prejudiciat statul sau încălcate procedurile la momentul când a fost semnat. Și cu asta se ocupă organele de anchetă. Și dacă nu s-a îndeplinit programul de investiții. Trebuiau să investească în perioada 2014-2018 160 de milioane de euro. Ei raportează că au investit 78 de milioane de euro. Cu asta se ocupă organele de drept, pentru că există suspiciuni că o parte dn bani au venit din furtul miliardului”, a mai spus Dodon.

Amintim că președintele Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice (2013-2019), Igor Munteanu, a solicitat astăzi procurorului general interimar și directorului CNA să emită ordonanțe privind aplicarea sechestrului pe activele Avia Invest.

La 19 august, NR Investments Ltd a anunțat că a semnat un acord orin care urmează achiziționarea a 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău, Avia Invest.