„Principalele teme discutate au fost legate de activitatea parlamentară și guvernamentală în perioada următoare, inclusiv în ceea ce privește lansarea unor proiecte ample, pe termen mediu și lung, care vizează îmbunătățirea continuă a vieții cetățenilor. La întâlnirea de lucru s-au discutat și principalele probleme ridicate de cetățeni în vizitele întreprinse în teritoriu de reprezentanții Președinției, Guvernului, Parlamentului”, se anunță într-un comunicat de presă emis de Parlament, dar și publicat de Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

În cadrul întâlnirii, președintele Igor Dodon „a menționat importanța acestei conlucrări, fără precedent în ultimii ani, între cele trei instituții ale statului”.

La rândul său, prim-ministrul Ion Chicu a informat despre principalele direcții spre care Guvernul își orientează activitatea.

„Liderii PSRM și PDM au avut un schimb de opinii cu prim-ministrul în ceea ce privește agenda comună de lucru a Parlamentului și Guvernului, dar au cerut și o cât mai bună adaptare a agendei guvernamentale la angajamentele pe care cele două partide și le-au asumat în fața cetățenilor. Sprijinul PDM și PSRM pentru actualul Executiv este bazat pe platformă socială în care au fost unite principalele priorități ale cetățenilor, nu pe una politică, astfel că se așteptă ca Guvernul să acționeze în continuare anume pentru rezolvarea problemelor prioritare ale cetățenilor. Conducerile celor două partide au prezentat în acest sens așteptările pe care le au de la echipa guvernamentală și au convenit cu primul ministru ca periodic să fie făcută o evaluare a modului în care se acționează pe cele mai importante domenii de activitate”, se arată în comunicatul oficial.

Potrivit sursei, fracțiunea PD a propus „realizarea în comun de către Guvern și Parlament a unui plan de dezvoltare a țării pe următorii ani, care să conțină măsuri concrete pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor”.

„Părțile au convenit asupra mai multor măsuri care să contribuie în viitor la o și mai eficientă conlucrare instituțională, inclusiv printr-o comunicare mai activă, dar și prin, astfel încât Parlamentul și Guvernul să poată veni cu acțiuni ce țin de o dezvoltare durabilă a Republicii Moldova”, se mai spune în comunicat.