Procurorul districtual Cyrus Vance a făcut publică informaţia într-o acţiune în instanţă, argumentând că firma care îi ţine contabilitatea lui Trump trebuie obligată să dea curs unei citaţii privind declaraţiile fiscale ale acestuia.

Citaţia a fost emisă în cadrul unei anchete a unui mare juriu. Până acum, se credea că obiectivul este expunerea posibilelor plăţi către două femei care au susţinut că au avut relaţii cu Trump, pentru a le cumpăra tăcerea despre legăturile cu fostul magnat al afacerilor imobiliare, scrie Agerpres.

Acţiunea procurorului a urmat unei încercări a avocaţilor lui Trump de a bloca citaţia, săptămâna trecută, pe motiv că este 'mult exagerată' şi 'emisă cu rea-credinţă'.

Vance a declarat că avocaţii se bazează pe presupunerea falsă că ancheta este limitată la plăţile pentru discreţia celor două femei; el nu a precizat însă un alt obiectiv. În întâmpinarea din instanţă, procurorul susţine că în lumina unor ştiri 'necontestate' despre 'posibila conduită ilegală, în formă extinsă şi continuată', în Organizaţia Trump, este evident că citaţia are temei legal.

La începutul lui iulie, Curtea Supremă a SUA a respins argumentele lui Trump legate de imunitatea preşedintelui faţă de anchetele penale. Decizia i-a permis lui Vance să solicite declaraţiile fiscale. Pe de altă parte, instanţa nu a ordonat predarea documentelor respective - o indicaţie că Trump ar putea contesta citaţiile în instanţe inferioare. Preşedintele este angajat în această bătălie juridică de peste un an, iar avocaţii săi au promis că vor continua.