Bilanţul infectărilor a ajuns în prezent la 221.344, ceea ce înseamnă că Rusia ocupă în prezent poziţia a treia în topul ţărilor cu cele mai multe contaminări, după Statele Unite şi Spania, în urma recenzării a 11.656 de cazuri noi în ultimele 24 de ore.

Peste jumătate dintre toate cazurile şi decesele au fost înregistrate la Moscova, epicentrul focarului din această ţară. Luni, capitala a raportat 6.169 de cazuri noi, ducând numărul total de infectări la 115.909.

Între timp, numărul deceselor provocate de COVID-19 a ajuns la 2.009, după recenzarea a 94 de noi victime - un bilanţ mult mai redus decât în alte ţări, pus la îndoială de unii critici ai Kremlinului.

Oficialii ruşi atribuie însă creşterea numărului de cazuri programului masiv de testare, care a presupus până în prezent efectuarea a peste 5,6 milioane de teste.

Preşedintele Vladimir Putin urmează să organizeze o întâlnire pe parcursul zilei de luni pentru a decide dacă va modifica regimul de izolare intrat în vigoare la sfârşitul lunii martie.