Un om a murit şi 37 au fost răniţi după ce vehiculul cu etaj s-a răsturnat într-o râpă de la marginea autostrăzii dintre Florenţa şi Siena. Trei dintre răniţi sunt în stare gravă, scrie digi24.ro.

Autocarul, în care se aflau circa 60 de turişti, a ajuns pe contrasens şi apoi a ieşit de pe carosabil. Victimile au fost internate în mai multe spitale din regiune.

Persoana care şi-a pierdut viaţa era ghidul turistic al grupului, o rusoaică de 41 de ani, iar cauza accidentului încă nu a fost stabilită.

Potrivit ofițerului de presă al MAE, Alexandru Roitman, în accident au fost implicați și doi moldoveni. Numai o persoană din cele două a fost rănită ușor și a primit îngrijiri medicale, nefiind însă necesară spitalizarea. Organele de drept din Chișinău sunt în contact cu autoritățile italiene.

Şoferul italian a fost arestat preventiv şi este cercetat pentru ucidere din culpă. Bărbatul nu consumase alcool, dar poliţia crede că este posibil ca acesta să fi folosit telefonul mobil în timp ce conducea.