Această zonă, unde multă lume obișnuiește să vină să se recreeze odată cu sosirea primăverii, este plină cu deșeuri, care arată rău, dar și poluează mediul. Vorbește cu prietenii, colegii, rudele tale și veniți împreună. Evenimentul e și pentru copii, adolescenți, persoane mature – fiecare participă cum și cât poate. Important e să fii prezent și să te simți bine!

După acțiunea de colectare, deșeurile vor fi transportate la stația de sortare și reciclare, asigurându-se reintrarea acestora în circuitul natural într-un mod ecologic.

Cei care vor să se alăture inițiativei sunt așteptați duminică, 24 martie, începând cu ora 10:00 în preajma lacului, în partea dinspre Biserica „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”. (str. Mihai Viteazul, nr. 12).

Organizatorii vor pune la dispoziția participanților saci de colectare a deșeurilor și mănuși de protecție și vor asigura transportul deșeurilor la locul de depozitare.

Venim cu un apel către toți cetățenii să se implice activ în acțiuni de acest gen, pentru că municipiul Chișinău este casa noastră.

Pentru mai multe informații puteți lua legătura cu Nistor Lazar, coordonatorul inițiativei, la numărul de telefon +373 69 330 054.

Partener general: StarNet

Partener media general: JurnalTV.md

Organizatori: Comunitatea Tinerilor Ambițioși; Fundația Youth Development for Innovation; Sprijina.md