Procuratura Generală le-a înaintat învinuirea pentru escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale.

Fiind audiați de procurori, învinuiții, printre care și patru polițiști, nu și-au recunoscut vina.

Procurorii au depus în instanța de judecată demersuri, solicitând aplicarea, în privința tuturor persoanelor învinuite, a măsurii preventive – arestul preventiv pentru 30 de zile, urmând ca magistrații să se pronunțe pe parcursul zilei de astăzi.

Amintim că, luni, Procuratura Generală, de comun cu Serviciul de Informații și Securitate, cu suportul Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, au desfășurat, o serie de acțiuni de urmărire penală la sediul Inspectoratului Național de Investigații al MAI, precum și la sediile firmelor-căpușe, și intermediare din jurul companiei Metalferos, prin care erau achiziționate metalele, iar banii - lichefiați.