„De 45 de zile acest Guvern se luptă cu fantome. Ministrul de Interne nu poate cere ridicarea imunității. PD va susține și va fi pentru ca oricare acțiune, investigație corectă, nepolitizată, nu vânătoare de vrăjitori, nu persecutări, să se petreacă. Dacă cineva a încălcat legea, oricum l-ar chema, oricine ar fi el, să poarte răspundere”, a declarat Cebotari.

Fostul vicepreședinte al PD a fost solicitat să comenteze și declarațiile deputatului Platformei DA, Octavian Țâcu, privind privatizarea ilegală a unei săli de sport de către ex-deputatul PD Constantin Țuțu.

„De unde să cunosc acest lucru? Întrebați autoritățile și cei care fac declarațiile respective”, a fost răspunsul lui Cebotari.

Acesta s-a referit și la atmosfera actuală din PD, acuzând că se fac presiuni pentru ca unii membri să părăsească partidul.

„Partidul e sănătos, cu tradiții, cu dificultăți. Toți cunoaștem urcușuri și coborâșuri. După ce se va scutura puțin, după ce oamenii care sunt presați să treacă la alte partide, vor pleca probabil o parte din el...”, a mai spus Vladimir Cebotari.

Amintim că, Ministerul de Interne a intrat în posesia scrisorii procurorilor din Elveția privind ancheta de spălare de bani pe numele lui Vladimir Plahotniuc. Până la 21 iunie, autoritățile Republicii Moldova urmau să confirme permiterea primirii informației, dar scrisoarea a fost tăinuită de ex-procurorul general Eduard Harunjen, a acuzat ministrul Andrei Năstase. Acest fapt a fost negat de Procuratura Generală.

Andrei Năstase a cerut repetat intentarea imediată a cauzei penale privind uzurparea puterii în stat, solicitarea Parlamentului de ridicare a imunității procesuale a lui Plahotniuc, Șor și alții și anunțarea acestora în căutare internațională.