La câteva minute după ce informația a devenit oficială, acțiunile lui Juve la Bursa din Milano au scăzut cu 3,23 la sută, la Londra cu 3,42 la sută și pe EuroZone cu 2,75 la sută, iar de la ora aflării veștii, până la ora închiderii, acțiunile la bursă s-au prăbușit, după cum se vede în graficele de mai jos.

Astfel, în jurul orei 16:30, prăbușirea a fost extrem de abruptă.

Nu este prima dată când acțiunile lui Juve se prăbușesc când e implicat Cristiano Ronaldo. În octombrie 2018, după acuzațiile de viol care i s-au adus starului portughez de 35 de ani, acțiunile italienilor au scăzut chiar cu 10 la sută.

În bani, la o capitalizare de aproximativ un miliard şi jumătate de euro, asta înseamnă că Juventus a pierdut mai bine de 100 de milioane din valoarea de piaţă.

Imaginea lui Ronaldo are însă un potențial gigantic și e o mașinărie de marketing.

De exemplu, în vara anului 2018, când s-a aflat că atacantul s-a transferat de la Real Madrid la Juve, efectul asupra bursei a fost incredibil. Acțiunile lui Juventus au explodat, înainte ca măcar jucătorul să semneze oficial contractul.

Juventus a câștigat imediat 160 de milioane de euro, iar capitalul clubului a crescut de la 665 milioane la 825 milioane. Juventus era la acel moment cotată la 730 de milioane de euro, iar acţiunile la bursă au crescut cu 16% în 30 de minute.

În 24 de ore de la anunțul oficial, Juventus a vândut 520.000 de tricouri cu numele său, în valoare de peste 60 de millionane de dolari.